Prim-ministrul Pavel Filip şi Secretarul General adjunct NATO, Rose  Gottemoeller, aflat într-o vizită oficială în ţara noastră, au participat astăzi la inaugurarea Oficiului de Legătură NATO în Republica Moldova. Ceremonia a fost precedată de întrevederea bilaterală dintre cei doi oficiali. În cadrul dialogului, părţile au menţionat că deschiderea Oficiului constituie o etapă importantă în relaţiile Republicii Moldova cu  Alianța Nord-Atlantică, care va contribui la consolidarea în continuare a dialogului politic şi a cooperării practice cu NATO, fără însă a aduce atingere principiului neutralităţii constituţionale a Republicii Moldova.

Pavel Filip şi-a exprimat convingerea că prin inaugurarea Oficiului va fi asigurată o resetare a activităţilor pe linia bilaterală, conform obiectivelor stabilite de comun acord în Planul de Acţiuni al Parteneriatului Republica Moldova-NATO pentru anii 2017-2019.

„Republica Moldova este şi îşi doreşte să fie în continuare un partener credibil în relațiile cu organizațiile internaționale. De aceea, cooperarea activă, atât cu Uniunea Europeană, cât şi cu NATO, se află în capul listei în promovarea obiectivelor de reformare şi de modernizare a ţării pentru crearea condiţiilor aferente stabilității şi siguranței cetățenilor noștri”, a declarat Primministrul Pavel Filip.

Totodată, Premierul a mulţumit Alianţei pentru asistenţa oferită în cele mai diverse domenii, inclusiv pentru suportul în instruirea experţilor naţionali. Activitatea Oficiului cu statut civil va oferi o continuitate a programelor existente implementate cu sprijinul NATO, dar şi va impulsiona demararea altor proiecte importante, cum ar fi combaterea ameninţărilor cibernetice, sporirea rezilienţei şi pregătirii pentru situaţii de urgenţă civilă, contracararea terorismului, reforma sectorului de securitate şi de apărare.

„Ne propunem să organizăm cu ajutorul Oficiului NATO, acţiuni de diplomaţie publică, pentru  informarea obiectivă a cetăţenilor despre dialogul pe care-l avem cu Alianţa şi proiectele implementate cu asistenţa acesteia”, a specificat şeful Executivului.

La rândul sau, Secretarul General Adjunct NATO, Rose Gottemoeller, a subliniat că deschiderea Oficiului este rezultatul interesului manifestat de autorităţile Republicii Moldova şi a cooperării bilaterale, fiind o dovadă a angajamentului şi a valorii pe care ambele părţi o acordă parteneriatului. Alianţa Nord-Atlantică este dispusă să sprijine în continuare reformele în Republica Moldova, pentru a consolida buna guvernare și instituțiile de stat, inclusiv eforturile de luptă împotriva corupției pe plan naţional.

„NATO respectă pe deplin neutralitatea, independența și suveranitatea Republicii Moldova. Blocul Nord-Atlantic lucrează cu multe țări neutre, inclusiv Suedia, Finlanda și Elveția, precum și cu țări care au relații strânse cu Rusia, precum Armenia. Neutralitatea nu înseamnă că nu putem fi parteneri puternici”, a spus Rose Gottemoeller.

De asemenea, Secretarul General Adjunct a apreciat contribuţia ţării noastre la menţinerea păcii şi securităţii regionale, inclusiv prin detaşarea contingentelor Armatei Naţionale în operaţiunea KFOR din Kosovo.

Oficiul de Legătură NATO la Chişinău este o misiune diplomatică cu experţi din statele partenere de dezvoltare ale Republicii Moldova, nu are implicaţii militare şi este instituit în conformitate cu prevederile Acordului, semnat la Bruxelles, pe 29 noiembrie 2016, de către Primministrul Pavel Filip şi Secretarul General NATO, Jens Stoltenberg.