Paşapoartele românilor care au trecut de vârsta peste 25 ani ar putea avea în curând o valabilitate mult mai mare – 10 ani. Este soluţia găsită de Ministerul de Interne al România la cozile interminabile din fiecare vară de la ghişeele pentru eliberarea paşapoartelor, scrie digi24.ro.

„Am văzut propunerea celor de la FADERE și sunt de acord. E acolo o propunere a de a prelungi valabilitatea pașapoartelor de la cinci ani la zece pentru cei care au împlinit 25 de ani și vă anunț că am inițiat deja o inițiativă de modificare a legii și vom susține o astfel de măsură”, a declarat ministrul Carmen Dan la Antena 3.

Mai mult, ministrul Carmen Dan spune că va da, în sfârşit, undă verde mutării Serviciului de Paşapoarte într-un mall din vestul Capitalei, proiect anunţat şi aşteptat încă din noiembrie anul trecut.

„Către sfârșitul lui august vom avea posibilitatea concretă și vom operaționaliza acel punct de lucru în Plaza Mall, unde avem un număr mai mare de ghișee și unde avem asigurat și personalul care să-l deservească”, a spus ministrul. Ea a arătat că există și posibilitatea de a depune actele la consulatele din străinătate și tot acolo solicitantul poate primi documentele.

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a anunțat la sfârșitul săptămânii trecute că face toate eforturile pentru ca eliberarea de pașapoarte să se realizeze „cât mai operativ”, arătând că serviciile de pașapoarte din 16 județe și Municipiul București vor lucra luni și marți.