Prim-ministrul Pavel Filip va efectua, în perioada 2-6 mai 2018, o vizită la Bruxelles, unde va participa la cea de-a patra reuniune a Consiliului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană.

În cadrul reuniunii vor fi discutate progresele în realizarea agendei de reforme prevăzute de Acordul de Asociere, inclusiv pe dimensiunea justiției, combaterii corupției, alinierii cadrului normativ la standardele europene, îmbunătățirii mediului de afaceri și în vederea susținerii dezvoltării societății civile.

De asemenea, Consiliul va aborda evoluțiile înregistrate în cadrul Zonei de Liber Schimb Complex și Cuprinzător (DCFTA) și aspectele cooperării economice între UE și Republica Moldova.

 În marja Consiliului de Asociere,  premierul Pavel Filip va avea și o serie de  întrevederi cu înalţi oficiali europeni, între care, Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate, Federica Mogherini, Comisarul european pentru Politica Europeană de Vecinătate şi Negocieri de Extindere, Johannes Hahn, Comisarul european pentru Afaceri Economice și Financiare, Impozitare și Vamă, Pierre Moscovici, și Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk.

Discuțiile se vor axa pe rezultatele obţinute de Executiv în promovarea reformelor și prioritățile de dezvoltare ale ţării noastre pentru perioada următoare.