Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) anunță pentru 16 martie dezbateri publice în cadrul cărora vor fi examinate și aprobate tarifele și prețurile reglementate la gazele naturale pentru anul 2018. Potrivit proiectului ANRE, plasat pe pagina oficială a autorității de reglementare, populaţia ar putea să plătească cu peste 20 la sută mai puţin la factura de gaze naturale,.

La dezbaterile publice din săptămâna trecută, reprezentanţii ANRE au propus reducerea tarifului la gazele naturale pentru consumatori finali în medie cu 20,3 la sută, până la 4420 lei pentru o mie de metri cubi de gaze (fără TVA). Furnizorul de gaze naturale a solicitat o reducere cu 11,4 la sută a tarifului mediu pentru consumatorii finali, de la 5545 lei pentru o mie de metri cubi de gaze, până la 4914,97 de lei, notează Moldpres.

Potrivit proiectului de hotărâre a Consiliului de Administrație al ANRE, ce urmează a fi discutat și aprobat în ședința din 16 martie, tariful la gazele naturale furnizate consumatorilor casnici pentru volumul până la 30 metri cubi (inclusiv) se propune să fie stabilit la nivel de 4705 lei pentru o mie de metri cubi, față de tariful în vigoare de 5892 lei. Prețurile la gazele naturale la un consum ce depășește 30 metri cubi pentru un apartament (casă) se estimează la 4895 lei, în scădere cu 1243 lei față de tariful actual de 6 138 lei pentru o mie de metri cubi.