Încă trei candidați la funcția de Președinte al Republicii Moldova au solicitat Comisiei Electorale Centrale înregistrarea grupurilor de inițiativă în vederea susținerii lor, transmite curentul.

Este vorba despre candidaţii independenţi Vadim Brînzan şi Anatol Plugaru, şi Mihail Garbuz – desemnat de Partidul „Patrioții Moldovei”. Ei au depus cererile la 8 septembrie curent.

În termen de 3 zile de la recepționarea actelor depuse, Comisia Electorală Centrală va verifica corectitudinea acestora și va decide asupra înregistrării sau refuzului înregistrării grupurilor de inițiativă.

Pînă în prezent, CEC a înregistrat 16 grupuri de inițiativă pentru susținerea candidaților.

Precizăm că, astăzi, 9 septembrie, se încheie perioada de depunere a cererilor în vederea înregistrării grupurilor de inițiativă pentru susținerea candidaților la funcția de Președinte al Republicii Moldova.