100 de femei din ţară vor beneficia de 14 milioane de lei nerambursabili pentru dezvoltarea unei întreprinderi. Proiectul face parte din Programul guvernamental „Femei în afaceri”, gestionat de Organizaţia pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii.
Secretarul general de stat al Ministerului Economiei și Infrastructurii, Iulia Costin, a menționat că grație acestui proiect, femeile vor putea munci lângă familii și totodată vor contribui la stimularea investițiilor în economia țării, scrie trm.md.

„Îl consider un eveniment foarte important pentru Republica Moldova şi pentru femeile care planifică să-şi schimbe modul de viaţă, modul de gândire, pentru a avea o viaţă socială cu necesităţi vitale şi de a se întruni deja într-un proces economic. A crea o entitate economică şi de a lansa o afacere înseamnă mult mai mult, înseamnă organizare pentru femeia care a decis să se lanseze în afaceri, înseamnă competenţe, resurse financiare, risc şi toate componentele necesare în dezvoltarea unei afaceri. Avem un program dedicat femeilor care doresc să îşi schimbe modul de viaţă, să înceapă o afacere proprie, să aibă o sursă de supravieţuire”, a declarat Iulia Costin.

Majoritatea beneficiarelor programului desfășoară afaceri pe tot teritoriul Republicii Moldova, cele mai active localități fiind Chișinău, Sângerei, Hâncești, Soroca, Găgăuzia, Orhei și Cimișlia.