În această noapte pompierii au intervenit pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la o gunoiște cu crengi și frunze depozitate în sectorul Buiucani din capitală. Apelul la serviciul 901 a fost recepționat la ora 23.18 minute.

Din primele informații s-a stabilit că flăcările au cuprins suprafața de 3ha din cele 5 ha de crengi aflate pe un teren între străzile șoseaua Balcani și str. Pietrarilor. La fața locului pentru stingere au intervenit cinci autospeciale de intervenție.

Focul a fost localizat la ora 02.48 minute. În urma incendiului nimeni nu a avut de suferit. Pentru lichidarea incendiului, mai lucrează două echipaje din cadrul Serviciului Situații Excepționale al MAI. Toate circumstanțele și cauza producerii incendiului urmează a fi stabilite ulterior.