Internauții au publicat stenograma de la ședința Parlamentului, în cadrul căreia au fost votate modificările la Codul electoral, propuse de către deputații PAS. Este vorba despre inițiativa legislativă, pe care astăzi Maia Sandu și partidul pe care în conduce o contestă și cere demisia președintelui CEC Dorin Cimil, pentru că acesta acționează în baza legii propuse și votate de PAS.

Din stenogramă aflăm că proiectul a fost prezentat în plen de către deputatul PAS Sergiu Litvinenco și susținut de majoritatea parlamentară.

Amintim că după ce PAS și Maia Sandu au acuzat Comisia Electorală Centrală  de nerespectarea prevederilor legale la capitolul campaniei electorale, atât CEC, cât și alți lideri de opinie, jurnaliști și experți în drept s-au arătat uimiți de abordarea PAS. Într-un comunicat de presă emis de CEC se spune că membrii Comisiei acționează strict în conformitate cu legea, care a fost elaborată și adoptată de PAS. Iar fostul deputatul Grigore Petrenco a scris pe Facebook că juriștii PAS sunt incompetenți, iar Maia Sandu ar trebui să se țină mai departe de ei.