Procuratura trebuie să se expună! Primarul general, Ion Ceban a depus o plângere la Procuratură, pe acțiunile întreprinse de Guvern și Comisia Națională pentru Situații Excepționale, privind majorarea prețului la gazele naturale retroactiv, începând cu o dată anterioară, din 1 ianuarie 2022. Edilul solicită ca legea să fie pusă în capul mesei, iar furtul cetățenilor prin impunerea unor tarife ilegale, trebuie pedepsită.

„Orice act emis de Autoritatea Naţională de Reglementare în Energetică trebuie să se bazeze pe prevederile legale şi pe Constituţia Republicii Moldova. Conform legii, aplicarea retroactivă a legii este ilegală, deoarece acest lucru se poate face doar în anumite cazuri şi doar dacă aduce beneficii populaţiei. În condiţiile speţei nu existau elemente care permiteau aplicarea retroactivă a legii. Astfel ANRE-ul nu s-a bazat pe lege ci a acţionat la indicaţia guvernării”, a specificat Ceban.

Edilul capitalei s-a arătat indignat de ce ajustarea tarifelor pentru gazul natural nu a fost făcută în luna decembrie, subliniind importanța inițierii unei cauze penale pe acest caz, pentru ca cei vinoveți să fie atrași la răspundere.

„ANRE-ul trebuie să fie o instituţie apolitică şi corectă, care să apere interesele cetăţenilor şi nu să jupoaie oamenii de ultimii bani, împreună cu conducerea statului. Vreau ca in acest context să fie respectată legislaţia, să exise o abordare corectă faţă de toată lumea. Noi aşteptăm dreptate pentru cei care nu pot să-şi achite facturile, pentru pensionarii care sunt la limită şi dau pe facturi ultimii bani, îndurând foame, pentru mamele cu copii, agenţii economici, etc”, a subliniat Ceban.

În context, primarul general a catalogat drept aberantă și ultima abordare a guvernului de a compensa primele 500 m3 de gaz pentru agenţii economici din ţară.

„Este o tâmpenie, cred eu. Este foarte puţin, pentru că avem funcţionari care au „palate” pe care le încălzesc cu peste 500 m3 de gaz lunar. Este foarte greu să trăieşti în asemenea condiţii. În secolul XI lumea încearcă cumva să supraveţuiască, dar nu să trăiască vremuri bune. Noi trăim în stat de drept, avem constituţie, avem lege şi insist ca fiecare să ţină cont de competenţele şi atribuţiile sale funcţionale”, a conchis edilul.