Situația privind pericolul de inundații în zona plajei de la Vadul lui Vodă, a fost discutată în cadrul Comisiei Situații Excepționale a municipiului Chișinău.

Potrivit primarului general, Ion Ceban, un grup de specialiști s-a deplasat ieri în teren pentru a examina starea de lucruri atât la plaja din orașul Vadului lui Vodă cât și la stația de pompare a apei din râul Nistru.

„În aceste condiții asigurarea capitalei cu apă potabilă este un obiectiv primordial pentru noi, deoarece zona de funcționare a pompelor se află la 21 de metri sub nivelul Nistrului, motoarele ar putea fi inundate. Astfel, sunt pregătite 3 pompe de rezervă și o stație de energie electrică, iar S.A „Apă Canal Chișinău” are rezerve de apă”, a menționat edilul capitalei.

Ion Ceban a dat asigurări că situația este minitorizată în permanență, pentru a interveni prompt în caz de necesitate.

Între timp, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, a amenajat un baraj format din saci cu nisip, pe o lungime de 1 km. La fel, situația este monitorizată permanent și de către administrația publică locală și direcția de poliție a municipiului Chișinău.

„La solicitare vom pune la dispoziție transport care va evacua bunurile agenților economici care activează pe plajă în caz că vor fi inundate clădirile din preajmă”, a mai spus primarul general.

Menționăm că administrația locală prezintă informații actualizate din oră în oră.