ÎS ”Fabrica de Sticlă” își va relua procesul de producere la mijlocul anului curent. Viceprim-ministrul, Octavian Calmîc, ministru al Economiei, a efectuat o vizită de lucru la ÎS ”Fabrica de Sticlă”, unde s-a documentat cu procesul de lichidare a consecințelor avariei tehnologice din luna august 2016, soldate cu stoparea procesului de producție.

Ion Cârștea, directorul general al întreprinderii, l-a informat pe ministrul Economiei despre procesul de reabilitare a cuptorului defectat în urma avariei tehnologice, modernizarea procesul de fabricare a ambalajelor din sticlă, precum și cu planul de acțiuni privind reutilarea tehnică a liniilor de producere, etc.  

Potrivit lui Cârstea, conform planului de lichidare a avariei tehnologice și reabilitare a procesului de producție, ÎS ”Fabrica de Sticlă” urmează să-și reia activitatea începând cu luna iunie curent, iar către mijlocul anului 2018 să fie pus în funcțiune, după reparație, al doilea cuptor de topit sticlă și 2 linii noi de producere, procurate în Republica Cehă.

Referindu-se la activitatea întreprinderii în 2016, Ion Cârștea a menționat că profitul net a constituit 12 milioane de lei, volumul vânzărilor atingând cifra de peste 270 milioane de lei, iar datoriile istorice și cele creditare fiind stinse sau reduse la minim.

O atenție sporită în cadrul vizitei la  ÎS ”Fabrica de Sticlă” a fost acordată soluționării problemelor angajaților întreprinderii, apărute odată cu stoparea, în urma avariei tehnologice, a procesului de producere. În context, acestea au fost discutate de vicepremierul Octavian Calmîc atât cu  administrația fabricii, cât și cu sindicatele, reprezentanții angajaților. S-a convenit asupra negocierii, până la 1 martie curent, a unui nou contract colectiv de muncă, care să stipuleze și procedura de compensare a pierderilor salariale a muncitorilor în legătură cu șomajul tehnic.