Președintele PPEM și a Consiliului parlamentar pentru integrare europeană, Iurie Leancă, aflat la Sofia, a avut întrevederi cu președintele Bulgariei, Rosen Plevneliev și prim-ministrul acestei țări, Boyko Borissov.

Potrivit unui comunicat al PPEM, în cadrul întrevederii, oficialii au efectuat un schimb de opinii pe subiectele relevante de pe agenda relațiilor bilaterale, evoluțiile din ambele țări, provocările regionale.

O atenție deosebită a fost acordată situației etnicilor bulgari din Moldova, integrării comunității bulgare în societatea moldovenească, dar și asupra unor aspecte ale sistemului educațional în instituțiile de învățământ, în care un șir de obiecte se predau în limba bulgară.

În acest sens, conducerea Bulgariei s-a angajat să susțină și în continuare finanțarea unor proiecte cu caracter socio-economic și educațional în localitățile din raionul Taraclia.

De asemenea au fost discutate și subiectele care țin de intensificarea relațiilor moldo-comunitare, implicarea mai activa a UE în procesele de reformare a justiției și luptei împotriva corupției din Republica Moldova, susținerea de către Sofia a extinderii UE spre Est.

În vederea continuării dialogului pe aceste subiecte de o importanță vitală pentru țara noastră, părțile au convenit ca în scurt timp o delegație, compusă din europarlamentari bulgari dar și membri ai parlamentului bulgar, să efectueze o vizită la Chișinău.