Supărare în rândul profesorilor de la Universitatea Agrară de Stat, după ce o televiziune de la noi a difuzat un reportaj în care a relatat faptul că au primit lefuri MAI MICI în urma reformei salariale. Cadrele didactice susţin că, dimpotrivă, au ridicat salarii mai mari şi acuză postul de televiziune de minciună şi manipulare. 

Aurelia Litvin este una dintre profesoarele care a acordat un interviu pentru Jurnal TV, în care, spune ea, a declarat că reforma salarială a fost una aşteptată, deoarece le-au adus mai mulţi bani în buzunarele cadrelor didactice. În reportajul difuzat de acest post se afirma însă contrariul. Aurelia Litvin susţine că mai multe declaraţii de ale ei, dar şi ale altor colegi, au fost scoase din context.

“Atunci când am dat interviul, deci practic prima parte până la început, totul a fost scos. Eu am spus că majorarea de salariu este, e binevenită, noi am aşteptat-o. Puţin, mă rog, noi ca personal administrativ am suferit o mică deviere şi am menţionat că mie, în calitate de şefă de catedră, mi s-au adăugat doar două clase. Aşteptăm că poate jurnalistul care a montat emisiunea dată să spună că, sper că din greşeală, nu din rea intenţie au făcut lucrurile acestea”, a spus Aurelia Litvin

Şi Dionisie Boaghie, unul dintre prorectorii Universităţii Agrare, susţine că a rămas indignat după publicarea reportajului, care a defăimat imaginea instituţiei de învăţământ.

“Eu chiar la cele două catedre pentru care au vorbit şefii de catedră, mă uitam în lista salarizării care a fost ridicat salariul. Păi e o creştere, de exemplu, la şef de catedră, cu 2500, 2200, 1080, 3400, adică în funcţie de experienţă. Nouă ne pare rău că noi, ca o instituţie care avem o cu totul altă menire, am fost implicaţi într-un joc politic”, a zis Dionisie Boaghie,

Şi alţi profesori de la Universitatea Agrară confirmă că din data de 1 decembrie, anul trecut, primesc salarii mai mari.

“Eu, personal, am simţit lucrul acesta. Dacă ne referim la salariul pe care l-am primit, la acel pe care îl primeam de la opt, nouă mii de lei, acum deci un conferenţiar primeşte la 12, 13, până la 14 mii de lei, în funcţie de stagiul de muncă şi alţi indicatori”, a declarat Ion Bacean, decanul Facultăţii de Agronomie.

“Comparativ cu salariile precedente, salariul practic s-a dublat sau chiar 2,5. Adică suntem foarte mulţumiţi la moment”, a zis Rodica MELNIC, lector universitar.

Am încercat să luăm o reacţie în privinţa acestui subiect de la reprezentanţii Jurnal TV, dar aceştia au refuzat să comenteze, motivând că persoana care este în drept să facă declaraţii în acest sens se află în concediu medical.

Reforma salarială implementată la iniţiativa preşedintelui PDM, Vlad Plahotniuc, a intrat în vigoare în data de 1 decembrie 2018. În urma acesteia, aproximativ 200 de mii de bugetari primesc salarii mai mari. În unele cazuri, lefurile au crescut şi cu peste 100 de procente.

Sursa : publika.md