Prezența președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon, la tribuna Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) este un eveniment important care i-a asigurat vizibilitate atât Republicii Moldova, la general, cât și șefului statului, în mod particular. De această părere este jurnalistul Victor Nichituș care susține că președintele moldovean a demonstrat că poate avea o ținută onorabilă, chiar și în condițiile în care se credea ca va fi pusă o presiune din partea partenerilor politici europeni ai opoziției de la Chișinău, transmite 24h.md.

„În condițiile în care opoziția parlamentară încearcă să inoculeze ideea potrivit căreia președintele Dodon nu este agreat în plan internațional, prezența la această tribună, și importanțele întâlniri avute i-au adus un plus de credibilitate pe plan extern”, susține jurnalistul.

Jurnalistul remarcă lipsa atacurilor din partea membrilor APCE și răspunsurile date de șeful statului care „au satisfăcut audiența”.

Un alt aspect remarcat de Nichituș este și faptul că președintele moldovean a vorbit pe fundalul drapelului Consiliului Europei, spre dezamăgirea opoziției locale care a crezut că „a privatizat simbolismul european”.

Jurnalistul este de părere că prestanța șefului statului la APCE va deplasa încet PSRM către centrul eșichierului politic.