Fostul prim-ministru moldovean, Maia Sandu, a depus, la 2 septembrie, documentele la Comisia Electorală Centrală pentru înregistrarea grupului de inițiativă. După înregistrare  Partidul Acțiune și Solidaritate va putea începe colectarea semnăturilor necesare pentru înscrierea doamnei Sandu în cursa pentru prezidențialele moldovene, transmite 24h.md cu referire la politics.md.

Înainte de a depune actele, a fost organizată o conferință de presă în care Maia Sandu a prezentat un „cod al președintelui Republicii Moldova”, din zece puncte, pe care s-a angajat să îl respecte.

Pe trei septembrie, în spațiul informațional moldovenesc a apărut o înregistrare audio, de la ședința deputaților din Blocul ACUM, din 7 iunie 2019, înainte de semnarea alianței parlamentare cu Partidul Socialiștilor din care se observă că Maia Sandu este cea care a cedat către socialiștii moldoveni pârghia de control a structurilor de forță – Consiliul Suprem de Securitate. Din înregistrare se constată că echipa condusă de Andrei Năstase a încercat să depună rezistență acestei cedări dar nu a fost ascultată. Înregistrarea poate fi auzită aici.

M-am numărat printre vocile jurnaliștilor care au criticat această decizie a politicianului Maia Sandu. Cedarea acestor pârghii de putere către instituția prezidențială a întărit poziția politică ocupată de domnul Dodon, a oferit posibilitatea ca Igor Dodon să devină un președinte activ și important jucător politic.

Surprinzătoarea participare a socialiștilor, anul trecut, la construirea unui guvern condus de Maia Sandu a avut costuri politice mai mult pe dreapta scenei politice moldovenești, decât pe stânga. Constat acum, că fenomenul de canibalizare al dreptei moldovenești inițiat de Maia Sandu aduce plusuri tot în favoarea stângii.

Maia Sandu a venit în fața presei cu promisiuni, dar vorbele nu înseamnă fapte. Cercetările sociologice au arătat că formațiunea politică pe care o conduce doamna Sandu nu este foarte activă și prezentă în localitățile Republicii Moldova – doar 27 la sută dintre respondenții studiului realizat de Intellect Group au declarat că i-au văzut în localitățile lor pe reprezentanții Partidului Acțiune și Solidaritate.

Partidul Socialiștilor este cel mai activ și prezent partid în localitățile Republicii Moldova. Potrivit Intellect Group, 86 la sută dintre respondenți au declarat că socialiștii moldoveni sunt prezenți în localitatea lor.

Sondajele sociologice arată de asemenea că reprezentantul stângii – Igor Dodon – este cel care beneficiază de cea mai mare simpatie politică. De ce se întâmplă acest lucru? Explicația ține de sărăcie și de proasta calitate a vieții în satele și comunele moldovene. Datele statistice arată că aproape jumătate din populația Republicii Moldova este alcătuită din pensionari, la începutul anului 2020, aceștia aveau o pensie medie lunară în valoare de 97 de euro.

Maia Sandu a ocupat cea mai înaltă funcție în statul moldovean – prim-ministru. Domnia sa ar trebui să spună cetățenilor, în campania electorală, ce a făcut concret, pentru ridicarea calității vieții în spațiul rural moldovenesc?

Atunci când semnați pentru susținerea Maia Sandu, în calitate de președinte, întrebați-vă ce a făcut ea, aflată în funcția de prim ministru, pentru satele și comunele moldovenești? Și încercați să vă răspundeți obiectiv.

Autor: Victor Nichituș