Ministerul Afacerilor Externe de la Kiev solicită Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) și altor organisme internaționale să monitorizeze situația legată de respectarea drepturilor cetățenilor ucraineni din teritoriile ocupate din Crimeea și Donbas, informează radiochisinau.md.

Un apel în acest sens a fost lansat, la Varşovia, de către membrii delegației Ucrainei la reuniunea anuală privind evaluarea punerii în aplicare a angajamentelor statelor OSCE în materie de respectare a drepturilor.

De asemenea, diplomații ucraineni şi-au exprimat protestul faţă de acțiunile ilegale ale Rusiei, împotriva prizonierilor politici ucraineni, printre care şi regizorul Oleg Senţov, și au îndemnat statele membre ale OSCE să utilizeze toate instrumentele internaționale privind drepturile omului în vederea eliberării imediate a acestor cetăţeni ucraineni încarceraţi de autorităţile de ocupaţie ruseşti, informează Rador.