Proiectul de hotărâre privind organizarea unui referendum republican în aceeaşi zi cu alegerile parlamentare din 24 februarie 2019 fost votat cu 53 de voturi.

În cadrul plebiscitului, oamenii vor trebui să răspundă dacă sunt sau nu de acord cu reducerea numărului de deputaţi în Legislativ, dar şi dacă sunt pentru ca poporul Republicii Moldova să poată revoca sau demite aleşii poporului care nu-şi îndeplinesc atribuţiile constituţionale.

Anunţul despre iniţiativa privind reducerea numărului de deputaţi a fost făcut de liderul PDM, Vlad Plahotniuc, în cadrul unui briefing de presă.

“Reforma politică în Republica Moldova presupune optimizarea Parlamentului și a Guvernului, transmiterea reală a controlului asupra Parlamentului în mâinile poporului, identificarea pârghiilor, prin care cetățenii să-i poată sancționa pe cei, care nu își fac treaba în timpul mandatului”, a declarat Vlad Plahotniuc

Amintim că cel mai recent sondaj “Vox Populi”, realizat de Asociația Sociologilor și Demografilor, arată că 72 la sută dintre moldoveni pledează pentru reducerea numărului de parlamentari.