La o masă cu uzurpatorii. Președintele Maia Sandu a invitat deputații PDM la Președinție, acolo unde au loc consultările cu fracțiunile parlamentare. La întrevedere participă liderii democrați; Pavel Filip, Alexandru Jizdan și Dumitru Diacov.

Amintim că în 2019, după plecarea lui Vlad Plahotniuc, Maia Sandu a acuzat PDM de uzurparea puterii în stat și a cerut pedeapsă cu închisoarea pentru ce care se fac vinovați. Mai mult decât atât, Maia Sandu a adus acuzații grave la adresa fostului premier Pavel Filip. Șefa cabinetului de miniștri de atunci a prezentat public schema prin care Filip a instaurat monopolul pe exportul de nuci din Republica Moldova. Potrivit Maiei Sandu, zeci de agenți economici care exportau nuci s-au trezit cu dosare penale pentru contrabandă și au primit interdicția de a mai efectua vânzări de nuci în afara țării.