Liderul organizației de tineret al Partidului Acțiune și Solidaritate (Youth PAS), Dan Perciun, este luat în furci de internauți pentru comentariile malițioase, făcute în cadrul emisiunii online PAS Decisiv, la adresa Programului Prima Casă. Oamenii spun că exponenții PAS caută nod în papură, însă nu sunt în stare să propună și să deruleze proiecte sociale.

”Deja văd ceva asemănător despre programul “O viață nouă”. Dl din imagine analizează că mărimea scutecului nu corespunde cu greutatea medie a copilului născut in Moldova. Cu așa analize și comentarii ridicole nu ajungeți departe. Se poate de îmbunătățit și facilitat orice inițiativă bună, iar acest program este unul foarte binevenit!”, a comentat ironic, pe Facebook, Olesea Ghedrovici Melnicenco.

Amintim că, zilele trecute, și deputatul PCRM Elena Bodnarenco a criticat vehement Programul național Prima Casă, deși propria sa fiică este beneficiară a acestuia. ”Eu nu apreciez programul Prima Casă”, i-a spus Elena Bodnarenco deputatului PDM Sergiu Sîrbu, în cadrul emisiunii Bună Seara, de la postul de televiziune Moldova 1.

În replică, deputatul democrat Sergiu Sîrbu a declarat că fiica Elenei Bodnarenco este unul din beneficiarii Programului Prima Casă. ”Adică, dumneavoastră nu apreciai Programul Prima Casă, dar fiica dumneavoastră a luat credit în cadrul programului”, a spus Sergiu Sîrbu.  „Să știți că noi ne bucurăm pentru toți cei peste 600 de beneficiari ai Programului Prima Casă, deoarece acesta este un program inovativ pentru  Republica Moldova„ a mai spus Sîrbu.