Lituania va continua să sprijine Republica Moldova pe calea integrării europene și va informa Parlamentul European și Comisia Europeană despre reformele implementate cu succes de țara noastră și progresele înregistrate. Subiectul a fost discutat la întrevederea Președintelui Parlamentului Andrian Candu cu Prim-ministrul Lituaniei Saulius Skvernelis.
Andrian Candu a apreciat susţinerea Lituaniei şi implicarea activă în promovarea agendei europene a Republicii Moldova. Totodată, Speakerul s-a referit la gradul de implementare a mai multor reforme desfășurate în țara noastră cu sprijinul partenerilor de dezvoltare în domeniile justiției, luptei împotriva corupției, financiar-bancar, mass-media, educație etc.
La rândul său, Prim-ministrul lituanian Saulius Skvernelis a reconfirmat sprijinul Lituaniei pentru Republica Moldova și integritatea teritorială a țării. Saulius Skvernelis a salutat faptul că peste 1 milion de cetățeni moldoveni au avut posibilitatea de a circula fără vize în țările europene pe parcursul a 4 ani, de când există regimul liberalizat de vize cu UE.
Republica Moldova este în topul celor 7 state prioritare care beneficiază de asistenţă pentru dezvoltare din partea Lituaniei. În 2017, Programul de promovare a democraţiei şi cooperare pentru dezvoltare al Lituaniei a oferit peste 77 000 euro pentru finanţarea a 11 proiecte de dezvoltare în Republica Moldova în domenii precum consolidarea capacităților administrative și instituționale, implementarea reformelor în baza implementării Acordului de Asociere, consolidarea societăţii civile, sensibilizarea opiniei publice privind beneficiile integrării europene.
Premierul Republicii Lituania, Saulius Skvernelis efectuează o vizită în Republica Moldova, în perioada 26-27 aprilie curent