Săptămâna precedentă s-au executat lucrări de înteținere și reparație curentă a drumurilor pe o suprafață de peste 4500 m2. Potrivit primarului general Ion Ceban, lucrările continuă și săptămâna curentă.

“Continuă reparația străzilor în comuna Țînțăreni. Pe strada I. Creangă din localitate s-au făcut lucrări de decapare, pe str. V. Alecsandri s-au montat bordurile mari, iar pe strada principală din satul Crețoaia s-a amenajat beton asfaltic.

De asemenea, pe parcursul săptămânii trecute a fost aplicat circa 3 mii m2 de marcaj rutier. Se lucrează în special la străzile pe care se finalizează reparația curentă, dar și pe alte străzi, unde este necesară aplicarea repetată a marcajului, pentru a spori vizibilitatea acestuia.

Totodată, în scurt timp vor începe lucrările de aplicare a marcajului pentru benzile dedicate. Se va lucra și pe timp de zi, atât timp cât vor permite condițiile climaterice.

Lucrările de reparațe a acceselor către suburbii: s-a lucrat în Sîngera și Colonița, fiind frezate suprafețe mari de carosabil care era într-o stare deplorabilă și nu permitea exploatarea în siguranță a transportului public. În acest sens, s-a luat decizia de a extinde volumul de intervenții, în măsura necesităților. Astfel de acțuni vor fi executate și în celelalte localități, accesele cărora se află într-o stare degradată și se menține necesitatea iminentă de implicare a drumarilor”, declara edilul.

Ceban spune că spre sfârșitul anului, urmează a fi realizate lucrări de modernizare a iluminatului public, inclusiv în curțile de bloc și accesele către instiuțiile de învățământ pe următoarele străzi.

“Chișinăuienii pot sesiza deja schimbările în urma intervențiilor efectuate săptămâna trecută de ÎM REI „Lumteh” pe străzile Teilor, Cuza Vodă și bd. Renașterii Naționale.

Au fost demontate și înlocuite suporturile, a fost înlocuit cablul și conductorul de alimentare, montați și vopsiți pilonii, iar corpurile de iluminat au fost reparate sau înlocuite”, a punctat Ceban.

De menționat că lucrările se execută etapizat, pe porțiuni, pentru a nu lăsa străzile respective în totalitate fără iluminare. În cazul trecerilor pietonale, acestea se dotează suplimentar cu iluminat pentru a crea condiții de vizibiltate sporită. Continuăm suplinirea cu transport nou a rutelor de autobuze și suntem deschiși pentru angajarea șoferilor.