Președinta Fundației Open Dialog, Ludmila Kozlovska, a fost citată de Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale pentru a se prezenta la procuratură pentru audieri în cadrul unui dosar penal. Kozlovska trebuie să se prezinte la sediul procuraturii de pe strada Ștefan cel Mare pentru interogatoriu pe 27 decembrie la ora 14:00.

Potrivit citației, Kozlovska urmează să fie audiată în cadrul unui dosar pornit pentru spălarea de bani de un grup organizat, spionaj și finanţarea ilegală a partidelor politice sau a campaniilor electorale, încălcarea modului de gestionare a mijloacelor financiare ale partidelor politice sau ale fondurilor electorale, scrie tv8.md.

În citație se mai spune că procuratura cercetează activitatea fundației Open Dialog în Republica Moldova.

La rândul ei, Președinta Fundației Open Dialog admite că documentul publicat de TV8 poate fi real pentru că imediat după ce în luna august 2018 Guvernul polonez a inclus-o în lista neagră a Sistemului Informațional Schengen, a primit din diferite părți informații despre inițierea unui caz penal în Moldova și Ucraina. „Despre aceasta am scris în declarații, rapoarte, despre aceasta am vorbit în Bundestag, Parlamentul European și în Consiliul Europei, ONU”, spune Ludmila Kozlovska.

Potrivit ei, o asemenea încercare de intentare a unui dosar penal a existat și în Ucraina, caz în care s-a redus doar la calitatea Ludmilei Kozlovska în calitate de martor. „Aici, regimul Plahotniuc, se pare că a decis să nu se limiteze și a dat indicație nu doar Parlamentului, dar acum și Procuraturii să intenteze dosar penal”, a mai scris președinta Fundației Open Dialog.

O comisie de anchetă parlamentară a cercetat activitatea Fundației Dialog și imixtiunii acesteia în treburile interne a R. Moldova. Potrivit concluziilor comisiei, fundația Open Dialog ar fi finanțată din venituri provenite din tranzacții cu întreprinderi militare din Federația Rusă, livrarea de echipamente militare în statele implicate în conflicte regionale, plăți din zone off-shore și din schema de spălare a banilor „Laundromat”.

Autorii raportului au recomandat procuraturii să examineze constatările din raport în contextul clarificării și încadrării juridice a acțiunilor de implicare a FOD, persoanelor afiliate etc., în acțiuni care atentează la securitatea națională a R. Moldova, inclusiv prin prisma infracțiunii de trădare de patrie, spionaj etc. cu tragerea la răspundere conform legii.

Comisia parlamentară pentru „elucidarea circumstanţelor de fapt şi de drept ale acuzațiilor de imixtiune din partea Fundaţiei „Otwarty Dialog” (Dialog Deschis) şi fondatoarei acesteia, Ludmila Kozlowska, în treburile interne ale Republicii Moldova și a finanțării unor partide politice” a fost creată în luna octombrie. Audierile au avut loc cu ușile închise.