Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene se declară nedumerit și indignat de discursul lui Leonid Manakov, rostit la ședința în plen din 23 septembrie curent a celei de-a 42-a sesiuni a Consiliului pentru Drepturile Omului al ONU. Prin acest discurs, „în numele poporului transnistrean și la indicația conducerii Transnistriei”, reprezentantul oficial al regiunii transnistrene la Moscova, „cheamă direct comunitatea internațională să recunoască independența Transnistriei în calitate de subiect de drept internațional”, transmite 24h.md cu refreire la IPN.

Astfel, MAEIE a făcut un demers către conducerea Federației Ruse privind sistarea activității „Fundației pentru dezvoltarea relațiilor sociale și culturale „Transnistria””, deschise la Moscova la începutul acestui an, al cărei conducător este Leonid Manakov, având în vedere că de fapt aceasta funcționează ca o „reprezentanță oficială a Transnistriei” în Federația Rusă.

MAEIE consideră că astfel de discursuri, rostite de la tribuna instituțiilor ONU sunt provocatoare și contraproductive, fiind de natură să submineze procesul de negocieri în formatul „5+2” privind identificarea unei soluții globale, pașnice și durabile pentru conflictul transnistrean.

Această soluție trebuie să fie bazată pe suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova în limitele frontierelor sale recunoscute pe plan internațional, cu un statut special pentru regiunea transnistreană, așa după cum aceasta este stipulat în documentele relevante ale OSCE.