Dezbateri transformate în atacuri isterice la Moldova 1. Liderul Partidului Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu, a încercat să domine discuția cu președintele Parlamentului, Andrian Candu, blocând orice tentativă a acestuia de a răspunde la întrebări. Nici moderatorul emisiunii, Ecaterina Stratan, nu a reușit să o domolească. Întreg discursul Maiei Sandu a fost axat pe acuzații la adresa guvernării, chiar dacă interlocutorul ei încerca să demonstreze că este o consecință a activității echipei din care a făcut parte președintele PAS.
Ea a recunoscut că oamenii vor schimbarea clasei politice și a argumentat că dorința se explică prin nemulțumirea față de guvernare. Totuși, Maia Sandu a încercat cu orice ocazie să devieze discuțiile de la faptul că a făcut parte din mai multe guverne, iar echipa care a promovat-o în politică este responsabilă de situația dezastruoasă, soldată cu suspendarea finanțării externe, în urma fraudei bancare din 2014. Maia Sandu a cerut categoric să nu fie asociată cu guvernarea PLDM, care a promovat-o în funcția de ministru al Educației și pe lista căruia a ajuns în Parlament.

titluri text 1