Un mercenar, cetățean al Republicii Moldova, care a luptat în componența forțelor separatiste din Donbas, Ucraina, a fost condamnat la închisoare cu executare, după ce anterior a scăpat cu o pedeapsă non-privativă de liberate, potrivit unui comunicat al Procuraturii Generale.

Sursa citată de Radio Chişinău amintește că, în toamna anului trecut, Procuratura municipiul Chişinău de comun cu Serviciul de Informaţii şi Securitate au identificat şi reţinut un locuitor al municipiului Chișinău, în vîrstă de 45 ani, care în perioada iunie 2015 – martie 2017 ar fi fost încorporat, în calitate de mercenar, în cadrul formaţiunii para-militare „Pervaia Slavianskaia Brigada” din regiunea Doneţk, Ucraina.

Procuratura nu a oferit și alte detalii despre identitatea acuzatului.

Prin sentința Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, din 3 noiembrie 2017, inculpatul a fost recunoscut vinovat și condamnat la 3 ani închisoare, cu suspendare, fiind eliberat din arest.

Considerând sentința prea blândă, procurorii au contestat-o, iar recent, Curtea de Apel Chișinău a admis apelul procurorului, inculpatul fiind condamnat la 3 ani închisoare, cu executare.