Vladimir Golovatiuc, candidatul majorității parlamentare la funcția de premier, i-a mulțumit președintelui Parlamentului, Zinaida Greceanîi, pentru încrederea acordată și a acceptat să candideze la funcția de prim-ministru. Mesajul transmis de Golovatiuc a fost publicat pe pagina oficială a PSRM.

Precizăm că liderul fracțiunii parlamentare a PSRM, Corneliu Furculiță, a prezentat declarația majorității parlamentare, care subscrie sub propunerea de înaintare a candidaturii lui Vladimir Golovatiuc la funcția de prim-ministru. De asemenea, a fost făcută o adresare oficială către Președintele țării, ca să fie desemnat, conform normei constituționale, candidatul majorității parlamentare la funcția de premier.