Peste un miliard de lei au fost recuperaţi, până acum, de la cele trei bănci lichidate – Banca de Economii, Unibank și Banca Socială. Informația apare în panoul online a miliardului furat, plasat pe site-ul Ministerului Finanţelor, scrie independent.md.

Ministerul Finanțelor anunță că suma recuperată la 1 septembrie este de 1.316 miliarde de lei moldovenești sau peste 66 de milioane de dolari americani.

Din vânzarea activelor celor trei bănci au fost recuperate aproape 560 milioane de lei, iar din creditul de urgenţă acordat de Banca Națională a Moldovei, în valoare de 14 miliarde de lei, au fost recuperate 756 milioane de lei.

Datele vor fi actualizate lunar şi vor fi prezentate pentru fiecare instituție financiară în parte.