Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene condamnă lansarea rachetei balistice de către Republica Populară Democrată Coreeană la 15 septembrie 2017.

“Survolarea ilegală şi contrară principiilor dreptului internaţional a spaţiului aerian al Japoniei reprezintă o ameninţare directă la adresa securităţii şi suveranităţii acestui stat. Totodată, întreprinderea sistematică a unor astfel de acţiuni reprezintă o violare a numeroaselor rezoluţii ale Consiliului de Securitate ONU, dar şi a apelurilor insistente ale comunităţii internaţionale de a înceta orice test cu rachete balistice”se arată într-un comunicat de presă al MAEIE.

Republica Moldova împărtăşeşte plenar preocupările profunde ale comunității internaționale fată de aceste acțiuni cu efect destabilizator asupra situației de securitate din peninsula coreeană şi regiunile adiacente. Îndemnăm autoritățile de la Phenian să renunțe la politica de înarmare nucleară şi să se reangajeze într-un dialog politic credibil cu comunitatea internațională.