Viceministrul educației, Cristina Boaghi, a participat joi, 1 septembrie, 2016, la evenimentul de inaugurare a noului an școlar la Centrul de Excelență în Informatică și Tehnologii Informaționale (CE TIC) din Chișinău. La eveniment au fost prezenți elevi, profesori, absolvenți, părinți, care au așteptat cu emoții sunetul primului clopoțel.
În discursul său, Cristina Boaghi a transmis un mesaj de felicitare și susținere învățământului profesional tehnic, menționând că acest tip de învăţământ poate face diferenţa între o diplomă formală şi un viitor profesional de succes.
“Ministerul Educației sprijină modernizarea învățământului profesional tehnic, iar elevii și profesorii sunt parte a acestui proces important. În curând vă veți convinge de aceste progrese, deoarece cu sprijinul Uniunii Europene vom demara lucrări de reconstrucție și renovare a sălilor de studii, inclusiv dotarea cu echipamente moderne, pentru a crea condiții de învățare cât mai bune și a face procesul de studii cât mai atractiv”, a spus Cristina Boaghi.
Viceministrul educației a mai spus că a ținut să marcheze deschiderea anului școlar alături de elevii și profesorii de la Centrul de Excelență în Informatică și Tehnologii Informaționale deoarece îl consideră unul dintre exemplele de performanță și inițiativă. Potrivit administrației acestei instituții, mai mult de jumătate dintre absolvenți reușesc să se angajeze în câmpul muncii.
Daniela Gligor, elevă în anul IV la specialitatea “Secretariat și Birotică” la CE TIC, spune că a ales să studieze aici, deoarece diploma îi oferă mai multe oportunități.
„Vreau să urmez o facultate în domeniul economic, iar competențele profesionale pe care le-am obținut la Centrul de Excelență mă vor ajuta atât la universitate, cât și la angajare în câmpul muncii. Îndemn toți elevii să opteze pentru studii profesional-tehnice”, a spus tânăra.
Centrul de Excelență în Informatică și Tehnologii Informaționale este una din cele 11 instituții de învățămînt reorganizate în Centre de Excelență ca parte a reformei învățămîntului profesional tehnic. În prezent aici își fac studiile peste 1800 de elevi la nouă specialități. Pentru anul de studii 2016-2017 au fost introduse patru specialități noi: Administrarea aplicațiilor Web; Programare și analiza produselor de program; Rețele de calculatoare; Operator pentru suportul tehnic al calculatoarelor.
De menționat că Centrele de Excelență sunt create în baza celor mai bune colegii și școli profesionale și reprezintă instituții-resursă pe domeniile lor de competență. Ele oferă programe de studii și contribuie, totodată, la dezvoltarea sectorului de învățământ profesional tehnic, prin racordarea acestuia la cerințele pieței, inovațiile didactice și tehnologice.