Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS) a examinat petiția celor 98 de femei, care au declarat că au avut de suferit în urma interacțiunii cu sistemul medical, în special în cadrul instituțiilor perinatologice din țară și anunță că va întreprinde toate măsurile necesare pentru îmbunătățirea managementului calității și siguranței serviciilor medicale.

În urma analizei petiției, ministerul a elaborat un Plan de acțiuni care are drept scop fortificarea capacităților prestatorilor de asistență medicală, sporirea responsabilității și competenței lucrătorilor medicali, respectarea drepturilor pacienților și a gradului de informare a cetățenilor privind drepturile lor.

În acest sens, ministerul a emis un Ordin, prin care solicită tuturor subdiviziunilor, Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, Universității de Stat de Medicină și Farmacie „N. Testemițanu”, Centrului de Excelență în medicină și farmacie „Raisa Pocalo”, Centrului de educație medicală continuă a personalului medical și farmaceutic, conducătorilor instituțiilor medico-sanitare publice să întreprindă toate măsurile privind executarea acțiunilor prevăzute în document.

Conform documentului, instituțiile urmează să asigure principiile de comunicare cu pacienții, respectarea drepturilor acestora, elaborarea protocoalelor și ghidurilor clinice în scopul îmbunătățirii calității serviciilor medicale, revizuirea fișelor de post a personalului medical și stabilirea expres a atribuțiilor și obligațiunilor privind responsabilitatea personalului medical și conformarea irevocabilă la normele de etică și deontologie.

La fel, urmează să fie actualizat și completat cadrul normativ în domeniul standardelor de comunicare și consiliere psihologică a pacienților, organizate instruiri a personalului medical privind principiile eticii și deontologiei medicale. De asemenea, vor fi realizate acțiuni de informare despre drepturile pacienților, serviciile medicale gratuite sau cu plată de care poate beneficia populația și instituirea în cadrul tuturor instituțiilor medicale din țară a serviciului telefonic gratuit „Linia Verde”.

Totodată, MSMPS va elabora și promova legislația privind investigarea și soluționarea cazurilor de erori medicale și va revizui cadrul normativ pentru asigurarea drepturilor pacienților în actul medical.

La începutul lunii curente, un grup de mame, care ar fi avut de suferit în urma interacțiunii cu sistemul medical din R. Moldova, au depus la mai multe instituții ale statului o declarație cu un șir de revendicări. La declarație au fost atașate istoriile a 98 de femei care au întâlnit deficiențe în sistemul medical în perioada sarcinii și cea a nașterii. Solicitările au fost depuse concomitent la Guvern, MSMPS, Oficiul Avocatului Poporului și Centrul Național Anticorupție.

via Moldpres