Ministrul Afacerilor Externe al Muntenegrului, Srđan Darmanović, se va afla azi, 4 aprilie, într-o vizită de lucru în Republica Moldova, la invitaţia Viceprim-ministrului, Ministrului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Andrei Galbur.

Cu prilejul vizitei în Republica Moldova, şeful diplomaţiei muntenegrene are programate întrevederi cu Ministrul de Externe, Andrei Galbur, Prim-ministrul Pavel Filip, și cu Președintele Parlamentului, Andrian Candu.

De asemenea, tot azi va avea loc inaugurarea Consulatului Onorific al Muntenegrului la Chişinău, în prezenţa Ministrului de Externe al Muntenegrului şi a Secretarului General al MAEIE, Anatol Vangheli.

Evenimentul va avea loc începând cu ora 15.00, la sediul Consulatului Onorific al Muntenegrului în Republica Moldova. Vizita Ministrului Darmanović are loc în contextul aniversării a 10 ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre Republica Moldova şi Muntenegru.