Refugiații din regiunea transnistreană salută modificările legislative care le permit privatizarea gratuită a locuințelor. Reprezentanții Mișcării Refugiaților Transnistreni au menționat, la o conferință de presă, că astfel autoritățile au arătat că perioada de contradicții dintre autorități și cetățeni s-a încheiat și a început etapa înțelegerii și interacțiunii, transmite agenția Infotag.

 „Suntem recunoscători președintelui Parlamentului, Andrian Candu, și altor deputați, prim-ministrului Pavel Filip și Guvernului, ministrului de Interne, Alexandru Jizdan, pentru aceste schimbări care permit să rezolvăm multe probleme cu care s-au confruntat timp de mulți ani veteranii și invalizii războiului pentru independența Moldovei, văduvele și copiii decedaților, refugiații care și-au părăsit forțat casele de pe malul stâng al Nistrului”, a declarat în cadrul conferinței Președintele Mișcării Refugiaților Transnistreni, Anatolie Bîzgu.

 

Parlamentul a adoptat în decembrie 2017 modificările la legea privind privatizarea fondului locativ. Astfel, potrivit noilor prevederi dacă în timpul privatizării locuințelor suprafața acestora era mai mică decât cea prevăzută (20 de metri pătrați per persoană), persoanele deplasate intern din raioanele de est ale ţării au dreptul să participe la privatizarea gratuită a diferenței dintre normativul prevăzut şi suprafaţa locuinţei privatizate în conformitate cu legislaţia în vigoare.

La fel, potrivit noii legi, persoanele care au fost nevoite să-și lase domiciliile din raioanele de est și n-au mai avut posibilitatea de a se întoarce, au posibilitatea de a privatiza cu titlu gratuit locuințele oferite drept refugiu.