Moldova ar putea relua chiar săptămâna viitoare negocierile cu Federația Rusă pentru a semna un nou acord de creditare pentru țara noastră. Anunțul a fost făcut de șeful statului, Igor Dodon în cadrul emisiunii de vineri “Președintele răspunde”. Subiectul dat a fost discutat în această dimineață de președintele țării cu premierul, Ion Chicu, după ce aseară Curtea Constituțională a anulat Acordul de credit în valoare de 200 de milioane de euro cu Rusia.

Totodată, șeful statului a anunțat că despre soluțiile legate de noua formulă a acordului de împrumut cu Rusia vor mai fi consultați cu juriștii din Aparatul Președintelui. În același timp, Igor Dodon a subliniat că autoritățile vor face tot posibilul ca toate cheltuielile prevăzute în buget, în special în domeniul social și investiții, să fie asigurate, în pofida deciziei Curții Constituționale de a anula creditul rusesc de 200 de milioane de euro, care a creat un deficit în bugetul de stat de încă 4 miliarde de lei.

”Este un buget de criză în condițiile pandemiei, secetei. Este evident, sau tăiem din cheltuieli, inclusiv sociale, sau găsim alte surse de acoperire a acestei găuri. Voi face tot posibilul ca cheltuielile care au fost făcute să fie asigurate. Aceste Guvern este în stare să asigure salarii, pensii, investiții în drumuri”, a spus Dodon.

Pe lângă creditul rusesc, șeful statului a anunțat că Moldova, în paralel, va negocia și cu alți parteneri străini. “Noi soluții pentru aceste probleme le vom găsi”, a spus președintele Igor Dodon.