Propagandista Natalia Morari recunoaşte că a comunicat intens cu fosta eminenţă cenuşie a PCRM, Mark Tkaciuk, în timpul evenimentelor din 6-7 aprilie 2009. Mai mult, anume Tkaciuk a tras de sfori, sub presiunea Moscovei, ca Morari să scape de dosarul penal pentru implicarea în dezordinile din 7 aprilie.

Aceasta a mai spus, în cadrul emisiunii Cutia neagră de la TV 8, că şi acum mai discută uneori cu Tkaciuk.

“În scurt timp după 7 aprilie am încetat să mai comunic. Am avut o comunicare civilizată, ca între doi oameni inteligenți. Niciodată nu a fost nimic între noi. A fost doar o relație de prietenie intelectuală”,  a declarat Natalia Morari.

Jurnalista a precizat că, ulterior, a fost protejată de Mark Tkaciuk şi că ultimul a intervenit pentru ca Natalia Morari să nu aibă problem cu oamenii legii. Inclusiv, la insistența sa, a fost clasat dosarul penal.

“A intervenit Venedictov, redactor-șef la Эхо Москвы. Venedictov l-a sunat pe Tkaciuk și a spus că dacă măcar un fir de păr va cădea, ei își vor schimba politica editorială. Pe atunci Эхо Москвы era pro Voronin”, a spus Morari.

În cadrul aceleiaşi emisiuni, Natalia Morari a recunoscut şi relaţiile cu bloggerul Eduard Baghirov, personaj afiliat serviciilor secrete de la Moscova. Natalia Morari nu a negat că Baghirov a fost ghidat de FSB în timpul evenimentelor din aprilie 2009. “La sigur a venit cu o agendă. Despre partea cu 7 aprilie o cunosc mai puțin, dar partea legată de mine deja o știu la sigur, inclusiv de la el, pentru că mi-a spus personal peste câțiva ani”, a precizat jurnalista.

Amintim că Eduard Baghirov a fost arestat și condamnat la Chișinău pentru organizarea violențelor din 7 aprilie 2009. Acesta a reușit să fugă din Republica Moldova chiar de sub nasul poliției, condusă atunci de oamenii lui Vlad Filat, din al cărui partid făcea parte și Chiril Lucinschi, actualul concubin al Nataliei Morari.