Liderii Uniunii Europene (UE) au asigurat statele din Balcani, în timpul summitului de la Paris, că negocierile în vederea aderării lor la UE vor continua, în pofida votului dat de britanici la referendum în favoarea ieşirii Marii Britanii din blocul comunitar, informează Agerpres, citat de 24h.MD.

„După decizia Marii Britanii, trebuie să le reamintim tuturor fundamentul nostru esenţial şi angajamentele care au fost făcute şi trebuie să continuăm să lucrăm pentru a asigura stabilitatea şi securitatea ţărilor din Balcani”, a declarat Francois Hollande. „Aş vrea să asigur aceste ţări că procesul (de negocieri pentru aderare) se va desfăşura în continuare”, a subliniat liderul francez.

La rândul său, Angela Merkel le-a spus liderilor statelor din Balcani că „nimic nu s-a schimbat” (în privind negocierilor de aderare), potrivit informaţiilor oferite Reuters de doi diplomaţi europeni. De asemenea, câţiva lideri ai ţărilor din Balcani le-au declarat jurnaliştilor că nu le este frică de impactul Brexitului şi că negocierile pentru aderare ar trebui să continue.

Amintim că preşedintele francez Francois Hollande, cancelarul german Angela Merkel şi şefa diplomaţiei europene Federica Mogherini au avut o reuniune la Paris cu liderii ţărilor din Balcanii de Vest, în timpul căreia cei trei şi-au reiterat hotărârea de a continua negocierile pentru aderare la UE.

Lideri din întreaga Europă participă la cel de-al treilea Summit privind Balcanii de Vest, ca parte a unui proces început în anul 2000 şi care are drept scop extinderea UE prin includerea unor ţări precum Albania, Bosnia şi Serbia.