Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a declarat miercuri la Moscova că un tanc al statului evreu capturat în 1982 în Liban și care urmează să fie restituit de Rusia Israelului va putea servi ca memorial familiilor soldaților dispăruți, transmite Agerpres.

Tancul a fost capturat de forțele siriene în cursul luptei de la Sultan Yacoub, în cursul intervenției israeliene în Liban, și apoi livrat Rusiei.

Trei soldați israelieni sunt dați dispăruți, presupuși morți, după această luptă, deși nu este sigur că se aflau în tancul respectiv, potrivit presei israeliene.

“Sunt 34 de ani de când îi căutăm pe luptătorii noștri și nu ne vom opri până când nu se vor odihni într-un mormânt evreiesc în Israel”, a declarat Benjamin Netanyahu cu prilejul unei ceremonii organizate la muzeul unde se află tancul.

Familiile celor trei soldați “vor avea acum acest tanc, un vestigiu al luptei de la Sultan Yacoub pe care îl vor putea vizita”, a afirmat prim-ministrul, potrivit postului național de radio israelian.

“Îl vor putea atinge și atinge memoria fiilor lor”, a mai spus el.

Până în prezent, nu a fost stabilită vreo dată pentru revenirea acestui tanc în Israel.

“Profit de această ocazie pentru a-i mulțumi călduros președintelui (rus Vladimir) Putin pentru gest său umanitar”, a adăugat Benjamin Netanyahu.

Premierul israelian a sosit luni la Moscova pentru o vizită de două zile, a treia începând din luna septembrie.

Discuțiile din ultimele luni s-au referit în special la războiul din Siria, unde Rusia sprijină militar regimul.

La rândul său, Israelul se opune președintelui Bashar Al-Assad, însă încearcă să își păstreze neutralitatea în conflict, în care este puternic implicat inamicul său declarat, mișcarea șiită libaneză Hezbollah care susține regimul de la Damasc.