La o citire mai atentă, printre rânduri, a concluziilor (Consiliului UE n.r.), se poate deduce că miniștrii de Externe ai statelor UE s-au împăcat cu faptul că viitoarele alegeri parlamentare din Republica Moldova vor fi organizate în baza sistemului electoral mixt. Opinia aparține jurnalistului Nicolae Negru, exprimată într-un editorial pentru ziarulnational.md. 

Potrivit lui, în text nu se mai fac referințe la oportunitatea schimbării sistemului electoral. „Consiliul își exprimă doar „regretul” pentru faptul că în noua lege electorală nu s-a ținut cont de unele recomandări importante ale Comisiei de la Veneția (printre care cea a consensului larg în privința reformării sistemului electoral și riscul ca unii candidați majoritari să fie influențați de oameni de afaceri sau grupuri de interese), pronunțându-se pentru monitorizarea atentă a „consecințelor noului sistem electoral, inclusiv în perioada campaniei, în ziua alegerilor și după alegeri, pentru a se stabili impactul asupra democrației în general și asupra sistemului pluripartidic în particular. Astfel se confirmă o tendință, observabilă de ceva timp, din partea reprezentanților UE: de a pune accentul nu atât pe schimbarea în sine a sistemului electoral, cât pe modul de respectare a recomandărilor Comisiei de la Veneția și implementarea noului cod”, a scris jurnalistul.

Mai mult, crede Nicolae Negru, faptul că Teodor Meleșcanu, ministrul de Externe al României, a declarat, după ședința Consiliului, că Chișinăul va primi, în aprilie, „o serie de fonduri pentru a asigura macrostabilitatea economică” a Republicii Moldova, ar putea fi un semnal că atitudinea Bruxelles-ului față de actuala guvernare s-a clarificat și „stabilizat”.