Viceprimarul Nistor Grozavu a preluat funcția de primar general interimar al municipiului Chișinău. Asta după ce, săptămâna trecută, Dorin Chirtoacă a fost suspendat temporar din funcție. O declarație în acest sens a fost făcută de Grozavu în cadrul ședinței săptămânale a Primăriei.

Potrivit declarațiilor făcute astăzi, funcționarul a primit săptămâna trecută decizia de suspendare a lui Dorin Chirtoacă, act prin care Grozavu preia automat atribuțiile acestuia la cârma orașului. Fostul viceprimar a semnat deja mai mai multe dispoziții în funcția de primar.

”Am semnat toate dispozițiile care sunt necesare pentru buna funcționare a primăriei, inclusiv salariile colaboratorilor, alte documente care sunt strict necesare. Voi încerca să asigur continuitatea și buna desfășurare a acelor activități care sunt planificate în bugetul municipal”, a declarat luni Nistor Grozavu.

Pe 28 iulie, Dorin Chirtoacă a fost suspendat din funcția de primar general al municipiului Chișinău până la emiterea unei sentinţe definitive în cazul dosarului “parcărilor cu plată”, în care acesta figurează în calitate de învinuit. El este acuzat de acte de corupere pasivă în formă agravată şi trafic de influenţă. Ulterior, Chirtoacă a atacat decizia respectivă în instanță.

Nistor Grozavu, este cercetat sub control judiciar în același dosar pentru depășirea atribuțiilor de serviciu, având calitate de învinuit. Potrivit procurorilor, el ar fi semnat contractul cu firma austro-ungara, ce urma să gestioneze parcările cu plată din oraș, fără aprobarea CMC, iar licitația ar fi fost trucată. Grozavu spune că Dorin Chirtoaca i-ar fi dat indicații să semneze documentul.