Acum patru ani, la 28 aprilie 2014, cetăţenii Republicii Moldova au început să se bucure de regim liberalizat de vize cu Uniunea Europeană. Moldova a fost primul stat din Parteneriatul Estic care a obţinut regimul respectiv
.
Potrivit Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, în prezent, peste două milioane de cetăţeni, deținători ai pașapoartelor biometrice, au posibilitatea să călătorească fără vize în UE, inclusiv 148.258 de cetăţeni din regiunea transnistreană, scrie trm.md.

„Regimul fără vize, prin libertatea de circulație, a oferit posibilități noi pentru contacte între oamenii de afaceri, pentru participarea la cursuri de instruire de scurtă durată, precum și pentru vizitarea rudelor și prietenilor, inclusiv din diasporă, ceea ce a reprezentat o adevărată consolidare a contactelor interumane”, se menționează într-un comunicat emis de ministerul de resort.

Potrivit datelor oferite de Poliția de Frontieră, numărul traversărilor spre Uniunea Europeană este în creștere de la an la an, de la 300 de mii în 2014 și peste 800 de mii în 2015, la peste 1,5 milioane anul trecut.