Viitorul Guvern va fi o filială a Partidului Acțiune și Solidaritate, susține socialistul Grigore Novac. Deputatul ales pe listele Blocului Comuniștilor și Socialiștilor a declarat, la Radio Moldova, că PAS nu va pune accentul pe profesionalism și experiență la formarea Executivului, ci exclusiv pe oamenii docili și cadrele de partid. 

”Eu nu sunt clarvăzător, dar atunci când s-a format echipa de consilieri prezidențiali ai Maiei Sandu s-au luat exclusiv persoane docile din partid. Exact acest lucru se va întâmpla și cu Guvernul. Guvernul va fi o filială a Partidului Acțiune și Solidaritate și nicidecum nu va fi axat pe criteriul de meritocrație, profesionalism sau experiență”, a spus Novac.

În opinia socialistului, PAS își va pune oamenii săi și la conducerea tuturor agențiilor de stat.

Novac a amintit că în guvernele Sandu și Chicu nu a fost numit niciun membru PSRM. Potrivit acestuia, persoanele delegate în aceste cabinete au fost alese pe criterii de profesionalism și nu pe criterii politice.