Numărul instituțiilor cu funcții de control ar urma să fie reduse cu două treimi, potrivit unui proiect de lege aprobat astăzi de Guvern. Potrivit deciziei aprobate luni de Cabinetul de miniștri, numărul de instituții cu funcții de control va fi redus de la 60 la 13 și cinci regulatori independenți. Mai multe instituții vor fi comasate.

De exemplu, Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor (ANSA) va efectua și controlul în domeniul alimentar, devenind autoritate responsabilă pentru avizarea și înregistrarea produselor alimentare noi, aprobarea ambalajului, elaborarea normelor sanitare în domeniul circuitului produselor alimentare. Astfel, va fi exclusă dublarea de atribuţii la ANSA şi Serviciul de Supraveghere de Stat a Sănătăţii Publice. În același timp, aceeași structură (ANSA) va efectua controlul de stat în domeniul producerii şi circulaţiei vinului şi produselor alcoolice, atribuție care este transferată din competența Inspectoratului de Stat pentru Supravegherea Producţiei Alcoolice.

Totodată, lista actelor permisive va fi redusă în jumătate, conform unei alte decizii.

Reforma prevede reducerea numărului de acte permisive – licențe, certificate, autorizații de la aproximativ 300 la 150. Spre exemplu, vor fi excluse 19 licențe precum Licenţă pentru activitatea farmaceutică și asistenţa veterinară, pentru acordarea asistenţei medicale de către instituţiile medico-sanitare private, pentru activitatea de turism. De asemenea, modificările promovate de Guvern exclud dreptul autorităților de a respinge fără motiv cererea depusă de agentul economic.

Documentele urmează să fie transmise Parlamentului pentru examinare.