Moldovenii nu cred că în lupta cu corupția, anunțată de PAS. Peste 50 la sută dintre cetățeni sunt de părerea că dosarele deschise în ultima perioada sunt politizate și nu vor avea nicio finalitate. Datele se regăsesc în sondajul socio-politic, realizat de CBS-AXA, la comanda IDIS Viitorul și ISPRI ”Ion Brătianu” din România.

Potrivit studiului, 28,4% au spus că aceste dosare sunt expresii ale intervenției politicului în actul justiției, dar nu vor da niciun rezultat, iar 22,8 la sută consideră că reprezintă o imitare a luptei anticorupție și vor aduce numai rău interesului general. 18,2% califică acțiunile drept o reglare de conturi între clanuri, iar 15,4% spun că sunt fătă efect.
Doar 22% dintre respondenți cred că aceste dosare reprezintă un semn al reformelor reale de care are nevoie Republica Moldova.

Sondajul a fost realizat în perioada 25 ianuarie – 5 februarie 2022 pe un eșantion de 1134 de persoane cu vârstă de 18 ani şi mai mult. Marja de eroare este de 3%.