Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) face apel la comunitatea internaţională ca să-şi unească eforturile pentru a ajuta Haiti, ţara care a fost devastată de uraganul Matthew şi care încă nu şi-a revenit după cutremurul puternic din 2010. ONU planifică să acumuleze 120 de milioane de dolari. În acelaşi timp, noul bilanţ se ridică la peste o mie de morţi.

Secretarul General al ONU spune că se impune un „răspuns masiv” pentru a spijini statul Haiti ca urmare a distrugerilor provocate de uraganul Matthew.

„Cea mai gravă situaţie este în oraşul Jeremie, unde 80 la suta dintre case au fost distruse. A fost distrusă toată recolta. Țara riscă să se confrunte cu o foamete cumplită, pentru că anume în partea de sud-vest a peninsulei se cultivă grâne pentru toată ţara”, a declarat ambasadorul Haiti la ONU, Pierre-Andre Dunbar.

Deşi echipele Fondului Internațional pentru Urgențe ale Copiilor al Națiunilor Unite (UNICEF) au început să distribuie primele ajutoare umanitare în Haiti, acestea nu acoperă necesităţile oamenilor care sunt disperaţi că nu vor supravieţui urmărilor uraganului.

ONU cheamă comunitatea internaţională să se mobilizeze pentru a ajuta Haiti şi avertizează asupra pericolului de răspândire a holerei în această ţară, în ultimul timp fiind identificate tot mai multe focare. Pe lângă Haiti, uraganul Matthew a afectat Cuba, Jamaica, Republica Dominicană şi mai multe state din SUA.

Matthew, cel mai puternic uragan care a lovit regiunea într-un deceniu, a lăsat peste 60.000 de persoane fără locuințe.