Oportunități pentru tinerii antreprenori. Asociația Oamenilor de Afaceri din Moldova (AOAM) oferă finanțări nerambursabile a câte 50 de mii de lei pentru tinerii care vor crea locuri de muncă.
 
Tinerii antreprenori pot aplica la granturile oferite de Asociația Oamenilor de Afaceri din Moldova (AOAM) și pot primi câte 50 mii de lei. Un anunț public în acest sens a fost făcut astăzi de Asociație, după ce la începutul anului 2016, fondatorul organizației, Vlad Plahotniuc, a venit cu o inițiativă în acest sens. Prioritate vor avea tinerii antreprenori care intenționează să creeze noi locuri de muncă.

Cea de-a treia rundă a granturilor pentru dezvoltarea afacerilor se adresează în special tinerilor care vor crea noi locuri de muncă. Bugetul total alocat rundei actuale este de 500 000 lei, iar banii vor fi oferiți pentru dezvoltarea afacerii, dar și pentru programe de școlarizare, se arată în comunicatul AOAM.

Participanții vor fi selectați în baza planurilor de afaceri. Solicitanții au timp până pe 17 septembrie ca să expedieze dosarele pe adresa de e-mail: manager@aoam.md.