Reprezentanții mai multor organizații non-guvernamentale și a mai multor partide extraparlamentare din Republica Moldova au sprijinit vineri, în timpul unor dezbateri organizate de Parlament, inițiativa de modificare a sistemului electoral, dar au opinat că cel mai potrivit, cel puțin la prima etapă ar fi un sistem electoral mixt.

Modificarea sistemului electoral a întârziat cu peste 20 de ani, a declarat președintele Uniunii Centriste din Moldova, Mihai Petrache, cre și-a exprimat satisfacția că în sfârșit au fost organizate dezbateri la această temă. ”Ar trebui să fiu cel mai satisfăcut că se desfășoară o astfel de dezbatere că este cu o întârziere de peste 20  de ani, deoarece în convingerea mea sistemul electoral din 1994 s-a transformat în groparul politic al sistemului politic și al societății în ansamblu”, a declarat politicianul.

El s-a arătat mirat că mai există partide care nu susțin modificarea sistemului electoral. ”Trebuie să facem abstracție cine este autorul inițiativei, pentru că de fapt este susținută de majoritatea covârșitoare a cetățenilor noștri”, a declarat Mihai Petrache.

Totodată, președintele UCM consideră că cel puțin la etapa inițială ar fi necesar de instituit un sistem electoral mixt.  ”Să nu sărim dintr-o extremă în alta. Să încercăm să îmbinăm inițiativa locală cu menținerea unui sistem pluripartidist”, a declarat el. De asemenea, UCM propune ca rata minimă de participare la alegeri să fie de 50% plus 1, iar pentru diasporă să nu fie create circumscripții aparte, dar să fie introdus votul electronic.

În favoarea sistemului electoral mixt s-a pronunțat și  reprezentantul Partidului Popular din Republica Moldova, Alexandru Luncari, menționând că acest sistem este promovat de formațiune încă de la constituirea ei, în 2012. ”Reforma politică și electorală este necesar de mai mult timp. Problema listelor și selectarea candidaților pe lista de partid au fost problemă, iar cea mai importantă a fost problema responsabilizării partidelor față de alegători”, a menționat politicianul.

Totuși, el a explicat că în cazul unui sistem uninominal, ar putea exista probleme la crearea majorității parlamentare. ”Trebuie să ne dăm bine seama că avem o țară parlamentară, de aceea activitatea parlamentului este bazată pe consensul politic din parlament. Apare întrebarea dacă vom putea forma majoritatea parlamentară pentru un parlament funcțional în cazul sistemului mixt. Noi suntem pentru sistemul mixt și nu de ieri, și nu de azi, dar din 2012. La această etapă dacă 50% ar fi aleși prin circumscripții uninominale, dar 50% ar merge pe liste de partide ar crea o bază pentru funcționalitatea parlamentului. Asta ar fi un prim pas pentru reforma politică atât de așteptată în Republica Moldova”, a declarat Luncari.

De asemenea, președinta PNL Vitalia Pavlicenco a menționat că sistemul electoral mixt este în programul partidului. ”Noi sperăm să se ajungă cel puțin la sistemul mixt, pentru că acesta ar fi un compromis”, a declarat ea. Totodată, Vitalia Pavlicenco a propus și alte modificări precum excludere pragului electoral și adoptarea Legii lustrației.

Acestea sunt primele dezbateri publice organizate de Parlament asupra proiectului votului uninominal, la acestea participând aproximativ 100 de persoane – politicieni, reprezentanți ai societății civile și experți.