Proiectul de lege pentru liberalizarea capitalului şi stimularea fiscală a fost supus astăzi, 14 decembrie, consultărilor publice, organizate de Parlamentul Republicii Moldova.
În cadrul dezbaterilor, președintele Parlamentului, Andrian Candu, a declarat că liberalizarea capitalului și stimularea fiscală sunt niște drepturi și categoric nu sunt obligatorii, iar bunurile fraudate sau mijloacele care cad sub incidența normelor despre spălarea banilor categoric nu cad sub incidența proiectului.
„Liberalizarea capitalului și stimularea federalizării fiscale se face pe bază de voluntariat. Ea nu este obligatorie. Ca și obiect al liberalizării ne referim la mijloace financiare pe conturile instituțiilor financiare. De asemenea, liberalizarea capitalului se referă, pe lângă mijloacele bănești, la bunurile imobile. La fel, liberalizarea capitală se referă la bunurile mobile și la mijloacele de transport. Totodată, se referă la cotele părți, acțiuni, deci vorbim despre participarea în societățile comerciale”, a declarat Andrian Candu.
Documentul prevede eliberarea de orice răspundere a persoanelor fizice şi juridice care nu şi-au declarat proprietăţile, în schimbul declarării acestora până la 15 aprilie 2017 şi plăţii în favoarea statului a 2% din valoarea averii nedeclarate. De asemenea, iniţiativa propune introducerea interdicţiei de sancţionare ulterioară a funcţionarilor publici pentru încălcările săvârşite.

Potrivit șefului Inspectoratului Fiscal de Stat, Sergiu Pușcuță, există o diferență mare între amnistie și stimulare fiscală. Prima presupune anularea datoriilor, iar a doua înseamnă radierea penalităților, cu condiția achitării corpului de bază al datoriei. Sergiu Pușcuță a menționat c,ă la această oră, 95% din restanțieri au datorii de până la 10 mii lei, dar sunt împovărați de penalități, care costă statul eforturi și resurse mari pentru gestionare de la un an la altul. ”Dacă am permite ca acești agenți economici să beneficieze de anularea datoriilor, le-am permite să se relanseze”, a precizat Sergiu Pușcuță.

Ministrul Justiției, Vladimir Cebotari a declarat că 70 mii de persoane pentru anul acesta sunt vizate de pachetul de integritate, iar acestea trebuie să depună declarații de venit și avere care să fie corecte și conforme situației adevărate. În această situație liberalizarea capitalului este o măsură absolut necesară pentru implementarea adecvată a pachetului de integritate, a mai precizat ministrul.

Proiectul legii privind liberalizarea capitalului și stimularea fiscală a fost înregistrat în Parlament la 1 decembrie curent. Scopul proiectului este ameliorarea climatului investițional și majorarea fluxului de investiții în activitatea de întreprinzător prin aplicarea unui mecanism eficient de impozitare a capitalului liberalizat.

Pentru discutarea prevederilor proiectului și eventual îmbunătățirea acestuia prin includerea observațiilor părților interesate, Parlamentul Republicii Moldova a inițiat dezbateri publice la proiectul legii privind liberalizarea și stimularea fiscală.