Parlamentul a venit cu un șir de amendamente la proiectul de lege privind votul mixt. Documentul propus pentru lectura a doua a fost publicat miercuri pe site-ul Parlamentului. Printre principalele modificări țin de formarea circumscripțiilor uninominale, asigurarea integrității candidaților, dar și reducerea pragului electoral.
Certificatul de integritate care vor asigura că viitorii aleși ai poporului și-au declarat toate averile și interesele este unul din cele mai importante noutăți. Certificatele eliberate de Agenția Națională pentru Integritate vor conține informații despre existența restricțiilor legale/judecătorești de a candida sau ocupa funcții publice; informații cu privire la existența/inexistența actelor de constatare definitive referitor la regimul declarării averilor și intereselor personale, stări de incompatibilitate și confiscării averii nejustificate care nu sunt prescrise; alte date relevante în conformitate cu legea integrității.
Circumscripțiile uninominale nu vor mai fi constituite de Comisia Electorală Centrală, așa cum prevedea varianta inițială a proiectului, dar de o comisie specială formată din reprezentanți ai partidelor parlamentare și extraparlamentare, experți în diferite domenii, reprezentanți ai societății civile și ai unor instituții precum CEC sau Adunarea Populară a Găgăuziei. Hotărârea privind hotarele circumscripțiilor va fi aprobată de Guvern și publicată cu cel puțin un an înainte de alegeri.
Modificarea pragului electoral, prin reducerea numărului minim de voturi pentru blocurile electorale este o altă noutate a proiectului. Astfel, blocurile electorale vor putea accede în parlament dacă vor acumula cel puțin 8% din voturi. În prezent există două praguri pentru blocurile electorale – 9% pentru cele formate din două partide și 11% pentru cele formate din mai multe partide.
O noutate față de prevederile actuale ale legii este că la secțiile de votare de peste hotare vor fi expediate până la 5.000 de buletine de vot față de plafonul maxim de 3.000 din prezent. Este de menționat că lipsa buletinelor de vot suficiente a fost una din principalele probleme la alegerile prezidențiale din 2016 în unele secții din afara țării.
Proiectul prevede stimulente financiare pentru partidele care vor promova femei candidate în circumscripțiile uninominale. Astfel, partidele politice care vor respecta cota de cel puțin 40% de candidați femei înaintați în circumscripțiile uninominale vor beneficia de o majorare a suportului bugetar de cel puțin 10% din suma alocată pentru anul bugetar respectivului partid și un coeficient de multiplicare pentru fiecare candidat femeie aleasă în circumscripția uninominală conform legii privind partidele politice și procedurii stabilite de Comisia Electorală Centrală.
La fel, proiectul definește și criterii mai clare pentru deschiderea secțiilor de vot din afara țării. Acestea vor fi: „a) informațiile deținute de către misiunile diplomatice și oficiile consulare ale Republicii Moldova din țările de reședință; b) informațiile deținute de către autoritățile publice centrale, inclusiv datele statistice oficiale relevante; c) informațiile obținute în rezultatul înregistrării prealabile a cetățenilor aflați în străinătate, conform procedurii stabilite printr-un regulament aprobat de Comisia Electorală Centrală; d) numărul de alegători care au participat la scrutinul precedent; e) alte date relevante, obținute de autoritățile publice centrale, inclusiv, la solicitare, și din partea autorităților statului de reședință, în condițiile legii”, potrivit prevederilor proiectului.