Consiliul politic național lărgit al Platformei DA a aprobat astăzi candidatura lui Andrei Năstase la funcția de președinte al Republicii Moldova. Acesta ar urma să se dueleze la prezidenţialele din acest an inclusiv cu colega sa din PAS, Maia Sandu.

Amintim că, zilele trecute, lidera PAS, Maia Sandu, a fost îndemnată să-şi exprime deschis sprijinul pentru Andrei Năstase, la alegerile prezidenţiale din acest an. Declaraţia a fost făcută de vicepreşedintel PPDA, Alexandru Slusari, în cadrul unei emisiuni la postul de televiziune N 4.

„Sub aspect moral, ţinând cont de pasul care l-a făcut Andrei Năstase în 2016, şi nu doar Andrei Năstase, dar tot partidul. Sub aspectul etic şi din filosofia că noi suntem altfel, probabil ar fi un gest frumos din partea Maiei Sandu să îl sprijine pe Andrei Năstase şi pe Platforma DA în această cursă prezidenţială. Dar după ceea ce am văzut patru ani în politică, mă face să nu fiu optimist în aşteptarea unui asemenea gest”, a declarat Alexandru Slusari.