Partidul Democrat din Moldova continuă încrezut să recâștige încrederea electoratului și să crească în sondaje. Astfel, potrivit unui nou studiu făcut public astăzi de către Asociația Sociologilor și Demografilor, 9% din respondenți și-au exprimat intenția de a vota pentru PDM.

Remintim că ratingul PD era substanțial mai mic în trecut. În sondajele din ianuarie pentru formațiune ar fi votat 6,3 la sută din respondenți, iar în aprilie – 6,4. Astfel, partidul înregistrează una din cele mai creșteri a popularității – cu aproape 3%.

Trebuie de menționat că PDM este unicul din partidele aflate la guvernare care crește în popularitate, pe când tot mai puțin oameni își exprimă dorința de a vota pentru celelalte partide aflate în Parlament.

În același timp PPDA este cotat în prezent cu un rating de 7,7%, ajungând pe locul cinci în topul preferințelor alegătorilor, după ce s-a situat aproape un an pe locul doi. Ratingul PPDA a scăzut la mai puțin de 8% după ce într-un sondaj similar realizat în luna aprilie îl cota cu peste 13%. Aceasta înseamnă că PPDA și-a pierdut în doar câteva luni aproape jumătate din alegători.

De asemenea, PPEM a înregistrat o ușoară creștere, în timp ce Partidul Liberal a scăzut un pic.

Cercetările de teren în cadrul sondajului de opinie „Președintele Republicii Moldova în viziunea cetățenilor: abordare sociologică” au fost efectuate în perioada 2-10 septembrie 2016 pe un eșantion de 1179 de respondenți din 77 localități, reprezentativ pentru populația adultă a Republicii Moldova, exclusiv regiunea transnistreană, cu o eroare maximală de + 3,0%.