Patru persoane dintre care trei minori, suspectați de comiterea mai multor furturi de pe teritoriul raioanelor Criuleni și Dubăsari,  sunt cercetate penal pentru furt în proporţii deosebit de mari. Prejudiciul înregistrat din furturile comise  este de peste 140  mii de lei. Un tânăr de 19 ani este arestat pentru 30 de zile, iar minorii de 15 și respectiv 16 ani sunt cercetați în libertate.

Ca urmare a măsurilor întreprinse, polițiștii din Criuleni au stabilit că pe parcursul lunii august curent, suspecții ar fi comis patru furturi din locuințe, patru din unități comerciale (magazine, gherete), patru  spargeri de automobil, precum și au răpit un autoturism. Mai mult decât atât, s-a stabilit că  suspecții  ar fi săvârșit încă două fapte de furt  în raionul Dubăsari. 

Bănuiții  luau tot ce le cădeau sub mână  (bani, bijuterii, tehnică, etc.). Bunurile sustrase au fost depozitate la domiciliul unuia dintre  suspecți, dar și în ascunzișuri, apoi vândute. Suspecții acționau atât noaptea cât și  ziua, prin spargerea geamurilor sau a ușilor, când proprietarii nu erau acasă. 

În urma perchezițiilor atât la domiciliul cât și în ascunzişurile indicate de către bănuiți, polițiștii au  ridicat mai multe bunuri asupra cărora există suspiciunea că ar proveni din săvârșirea de infracțiuni. 

Polițiștii continuă cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale pentru stabilirea complicității  acestora și în alte cazuri de furt. Aceștia riscă până la 5 ani de închisoare.